vineri, 21 iulie 2017

Procurorii botoșăneni susțin DNA, iar unii... fac parte și din dosare

Într-o perioadă în care partidul de guvernământ lovește din plin în DNA, cam cu toată puterea pe care o are, la Botoșani unii procurori, care nu sunt din DNA, susțin această instituție iar alții chiar fac parte din dosarele instrumentate de colegii lor de la Anticorupție.
Reținerea pentru 24 de ore a prim-procurorului Raluca Stăncescu pentru fapte produse în 2015-2016 arată că unora cu funcții mari nu le este frică de DNA. Așa este și în rândul politicienilor, au o oarecare frică, dar își aduc aminte că sunt politicieni, că ei decid, că ei sunt miezul, și uită în cele din urmă de acea frică.
Desigur, doamna prim-procuror beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă și irevocabilă, dar acuzațiile publice aduce de DNA sunt incredibile pentru rolul pe care doamna prim trebuia să-l joace în societate, respectiv șantaj, compromiterea justiției prin divulgarea de informații unui inculpat.
Urmează și propunerea de arestare preventivă, adică de trimitere pentru 29 de zile după gratii a cea pe care statul român o plătea să-i trimită după gratii pe hoți, pe cei certați cu legea.  

Niciun comentariu:

Cu ce se ocupă totuși CL și Primăria de avem la fiecare început de an aceeași imagine?

Primăria și Consiliul Local Botoșani sunt două instituții publice locale care cu fiecare an care trece par să fie la fel de performante ca ș...