marți, 13 octombrie 2020

Cum să îi pui pe tinerii din PNL să alerge din nou pentru Flutur în campanie când el le-a dat cu IGNOR la locale?


Una dintre dilemele campaniei pentru alegerile locale este lipsa totală a lui Cătălin Flutur din Botoșani, dintre botoșăneni, de pe străzile din municipiu. 

De ce a ales acel mod total dezastruos de a (nu) se prezenta în campanie? Habar nu am! 

După ce el și specialiștii politici din jurul său au decis să reinventeze modul de a face o campanie electorală, și când spun asta mă refer la o absență totală dintre alegători în cel mai important moment politic, Cătălin Flutur ar putea ocupa locul doi pe lista pentru Camera Deputaților din partea PNL Botoșani, potrivit surselor din rândul liberalilor.

Toate campaniile se bazează pe armatele de tineri îmbrăcați în culorile partidului, cu însemnele partidului și dotați cu afișe cu chipurile candidaților. 

Ei, cum va fi în PNL să-i scoți pe tineri din nou pe străzi să facă muncă de campanie electorală pentru fostul primar Cătălin Flutur când el nu a ieșit nici măcar o singură dată la locale cu acești tineri pe străzile din Botoșani, când le-a dat ignor total în perioada de precampanie și în campanie, când ei au muncit mai mult pentru el față de cât a făcut el pentru propria lui candidatură în campanie și precampanie? 

De ce ar mai vrea tinerii din PNL să facă muncă de campanie pentru Cătălin Flutur? În primul rând la locale le-a dat cu IGNOR, apoi la parlamentare va ocupa un loc eligibil care ar fi putut reveni unui lider de la tineret. De ce ar alerga în campanie tinerii din PNL pentru Cătălin Flutur? 

Poate printr-o ședință cu tinerii în care fostul primar să își ceară scuze de la ei pentru modul în care a ales să îi trateze la locale ar fi un prim pas. Poate să le și mulțumească pentru că au vrut mai mult decât el să iasă primar, ar fi al doilea pas. 

Habar nu am, zic și eu! Oricum, contează mai mult ceea ce vor spune specialiștii în politică din jurul fostului primar Cătălin Flutur cu toate sfaturile lor care l-au făcut să piardă cu succes alegerile locale de la sfârșitul lui septembrie. 

Oare măcar afișe cu Cătălin Flutur vor fi la parlamentare? 

Adică, după ce nu a vrut să iasă în municipiu, de ce ar face el campanie în comunele din județ? 

Dacă în ultima săptămână de campanie ar fi luat luni prânzul la La Strada, marți mergea la Uncle Vic să mănânce o pizza, miercuri ar fi mâncat un burger la Society, iar joi și vineri s-ar fi plimbat pe Unirii și prin parcul Eminescu, sigur ar fi obținut acel minim de voturi necesar pentru a câștiga alegerile locale. 


 

Niciun comentariu:

Primarul din comuna care are extinderi de gaz mai mari decât municipiul Botoșani, invitat la Tele M

Marin Dohotariu, primarul comunei Șendriceni, este invitatul emisiunii Dosarul Zilei, de astăzi, începând cu ora 18.30.