luni, 5 octombrie 2020

EXCLUSIV Noul PNL Botoșani: Doar tineri și oameni de afaceri pe listele pentru Senat și Camera Deputaților


Liberalii par să fi învățat lecția usturătoare a alegerilor locale, în care au pierdut și Consiliul Județean și Primăria Botoșani, și au luat decizia de a resuscita PNL la Botoșani oferind la pentru alegerile parlamentare o ofertă de nerefuzat pentru botoșăneni. 

După ce liderii vechi ai PNL, Costel Șoptică și Cătălin Flutur, au anunțat că își asumă eșecul de la alegerile locale și nu vor emite pretenții pentru parlamentare, echipa de conducere a liberalilor botoșăneni a luat decizia de a aduce acel șoc la echipă prin înlocuirea ”titularilor” abonați la locurile pe listele pentru Senat și Camera Deputaților cu tineri din partid și cu împrospătarea liniilor partidului cu oamenii nepătați din toate punctele de vedere. 


”Am înțeles că este o crimă pentru PNL Botoșani să mergem la parlamentare cu fix aceeași componență pe liste ca în 2016, când am pierdut la un scor rușinos în urma căruia am obținut doar un mandat de deputat și unul de senator dar la redistribuire. Astfel, toată lista este nouă, cu oameni cunoscuți în societate, cu oameni care au făcut ceva la viața lor atât membri de partid, cât și din afara partidului. Considerăm că este momentul în care interesul PNL este mai presus decât interesul personal pentru că Botoșani are de câștigat doar dacă liberalii aduc oameni de valoare care să facă diferența”, a declarat un lider al PNL Botoșani. 

 

Astfel, PNL urmează doar să stabilească ordinea și componența listelor pentru Senat și Camera Deputaților dintr-o echipă extrem de selectă la nivelul comunității locale. 

Din viitoarele liste pentru Parlamentare fac parte membrii de partid noi pentru alegători și fără ”probleme” din trecut, cum sunt Monica Răileanu - fost ziarist, liderul de la Tineret din municipiu, Eusebiu Cilibiu - un expert în cadastrare și unul dintre tinerii din PNL care nu a părăsit baricada indiferent de problemele apărute, Sorin Cornilă- liberal de mic, un expert în IT, fost lider la Tineret, Radu Grigoral - liberal de mic, managerul uneia dintre cele mai importante companii de transport persoane din județ, și Agnes Holca - cea mai puternică femeie din business-ul local.


De asemenea, pe listele PNL la Parlamentare se vor mai regăsi omul de afaceri Florian Moruzi, fost lider de tineret al PNL și proprietarul celei mai mari fabrici de panificație-patiserie-cofetărie din regiune, antreprenoarea Oana Andrieș, cea care a riscat să deschidă un business în Centrul Vechi, antreprenorul Ciprian Andronache, proprietarul celui mai cunoscut salon de frizerie din Botoșani, Sînziana Secrieru, fost membru PNL, care a demisionat în 2016 din echipa liberală tocmai pentru că tinerii și femeile nu se regăseau pe locurile eligibile de pe listele liberale, care provine din cea mai cunoscută familii de liberali din județ, îndrăgitul Gelu Graur, cel care a demisionat din USR din cauza modului în care a fost stabilită lista la CL, deși el era candidat la primar, precum și Ciprian Bidașcă, tânărul industriaș care deține ultima fabrică de pompe industriale din România. 

De asemenea, pe lista PNL se mai regăsesc un tânăr din județ care are cea mai mare suprafață de solarii din Botoșani, un alt tânăr care are o fermă de păsări, o tânără antreprenoare care a deschis un atelier de dulciuri și patiserie, doi IT-iști care au revenit în Botoșani și au pus pe picioare un business cu implicații în mai multe țări din Uniunea Europeană, precum și doi medici. 


AȘA CUM VĂ AȘTEPTAȚI, informațiile de mai sus nu sunt realitatea, ci doar ideile unui botoșănean care ar vrea un PNL normal măcar la alegerile parlamentare dacă la locale a dat dovadă de o maximă impotență din punct de vedere al modului în care s-a derulat campania electorală, dar și în ceea ce privește implicarea vechilor lideri ai partidului. 

În Botoșani, PNL a avut în ultimii 30 de ani mii de soluții pentru a propune botoșănenilor oameni și echipe care să merite votul, care să capteze atenția și încrederea alegătorilor, dar de fiecare dată a părut să nu vrea să performenze în alegeri și liderii să prefere să se plângă de faptul că este un județ ”roșu” în locul asumării unei victorii care ar fi dus și la asumarea unor proiecte de dezvoltare durabilă. 

Oare chiar nimeni din conducerea PNL Botoșani nu are aceleași fantezii politice despre viitorul liberalilor printre botoșăneni?



Îmi cer scuze dacă vreunul dintre cei enumerați mai sus, despre care eu cred că ar fi o soluție pentru viitorul politic al municipiului, se simte lezat ca imagine prin alăturarea de actualul PNL.

Niciun comentariu:

Primarul din comuna care are extinderi de gaz mai mari decât municipiul Botoșani, invitat la Tele M

Marin Dohotariu, primarul comunei Șendriceni, este invitatul emisiunii Dosarul Zilei, de astăzi, începând cu ora 18.30.