miercuri, 3 februarie 2021

Ce ar putea face Doina Federovici cu 300.000 euro pentru a nu mai toca banii pe clădiri zombi? Câteva idei


În județul Botoșani plouă cu bani, tot ce era de construit s-a construit și acum autoritățile județene aruncă banii pe clădiri zombi. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, nu mai știe în ce să investească 300.000 euro în județ. Asta după ce a modernizat toate drumurile județene, inclusiv cel strategic, după ce a racordat la apă, canalizare și gaz toate localitățile, după ce a finalizat podul peste Siret de la Talpa, după ce a început construcția unui nou spital județean ultramodern și a demarat construcția a două parcuri industriale, chiar dacă are doar câteva luni de când a devenit președinte al CJ după cei patru ani de ”dezvoltare” din timpul lui Costică Macaleți. 

Intenția de a cumpăra cu 300.000 euro fostul Conac de la Guranda, unde a fost sanatoriu TBC, cu cele 16 hectare de teren nu are nicio legătură cu perioada pe care o trăim, cu realitățile economice ale județului și, cel mai important, fără niciun plan pentru viitor. 

Da, conacul este istoric, este deosebit de frumos și ar putea deveni o clădire simbol a județului, DAR… este foarte degradat și, cel mai important, este infectat cu bacilul Koch, fiind fost sanatoriu TBC. Cumpărarea lui ar fi o piatră de gâtul bugetului CJ pentru că dacă dai 300.000 euro pe el înseamnă că vrei să faci acolo ceva, iar asta înseamnă în primul și în primul rând mulți bani pentru a aduce niște specialiști care să îți stabilească rezistența clădirii, mai ales a subsolului și fundației, apoi să îți spună câte milioane de euro te costă să scapi de bacilul Koch. Pentru că din cauza costurilor uriașe nici măcar în țările cu putere financiară mare clădirile infectate cu acest bacil sunt extrem de rar salvate, doar dacă reprezintă cu adevărat ceva în trecutul țării. 

După ce va arunca un munte de bani doar să consolideze și să ÎNCERCE să scape de bacil, adică peste 5-10 ani, CJ ar urma să caute o sursă de finanțare pentru a încerca să facă acolo ceva. 

Dacă tot are doamna Federovici grijă de patrimoniul istoric al județului, având în vedere că a vrut să cumpere și clădirea bibliotecii județene, poate ar trebui să profite de cadrul legal și de perioada pe care o trecem și să aibă o altă abordare privind achiziția conacului de la Guranda, fost sanatoriu TBC. 

Poate ar fi bine să se poarte niște negocieri cu proprietarii și să se pună pe masă faptul că aceștia au obligația de a întreține un monument istoric și că dacă se degradează există niște legi care permit impunerea unor taxe mai mari de cam până la 500%, după modelul Oradea, pentru această proprietate. Și apoi, trăim o pandemie, ceea ce înseamnă că piața imobiliară s-a prăbușit, iar la capitolul tranzacții de astfel de monumente colapsul din piață este și mai și. Apoi, bacilul Koch va izgoni orice alt cumpărător privat să vrea să cumpere proprietatea, ceea ce înseamnă că CJ este singurul cumpărător de acum și de peste 100 de ani. Terenul proprietății costă, la prețul extrem de 3000 euro hectarul, 48.000 euro, iar clădirea superbă… cineva care ar stăpâni arta negocierii și ar avea grijă de bugetul județului ar folosi toate atuurile de mai sus pentru a reduce poate și la 50% prețul de achiziție și chiar și așa tot nu știu dacă ar trebui să fie cumpărat conacul infectat cu bacilul Koch. Nu vorbim de o simplă degradare a unei clădiri, ci de TBC într-o clădire, de un bacil pentru care cea mai folosită soluție pentru scăpare este explozia. Așa și la Cernobîl sunt clădiri istorice, dar nu cred că mai investește nimeni în ele să le decontamineze. 

Dar doamna Federovici și CJ pot să investească în salvarea a multor alte clădiri istorice aflate în pericol de prăbușire. 

O idee ar fi să salveze de la prăbușire biserica armenească veche sau biserica ortodoxă-catolică de la Hilișeu, ori biserica-monument de la Ștefănești sau multe alte monumente aflate în stare de degradare cum ar fi conace boierești necontaminate cu vreun bacil. Toate aceste obiective ar putea fi transformate cu ușurință în atracții culturale și am putea face și bani cu ele. 

O altă idee ar fi să pună cei 300.000 euro pe care nu mai știe pe ce să îi dea și să se înceapă extinderea rețelei de gaz, a celor de apă și canalizare, pentru asfaltarea drumurilor județene. Doamna Federovici a uitat că îți trebuie șenile să ajungi la Todireni, Albești, Hlipiceni sau Răuseni, că îți rupi mașina pe sute de kilometri din drumurile județene din Botoșani. 

Cei 300.000 euro pot fi începutul unei investiții într-un spital județean nou, ultramodern, care să facă față la orice pandemie, în care bolnavii să nu mai fie ținuți în corturi pe timpul iernii. 

O altă idee ar fi să îi dea orașului Bucecea pentru a curăța fosta platformă a fabricii de zahăr pentru a se putea atrage investitori privați acolo, să dea bani pentru utilități la viitorul parc industrial de acolo, să se genereze investiții și locuri de muncă pentru a putea avea bani la buget, pentru a avea cu ce ține botoșănenii să lucreze în județul lor, nu în alte părți. 

O altă idee ar fi să aducă niște specialiști care să ne învețe cum să facem bani din brandurile Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Ștefan Luchian, Grigore Antipa, cum să atragem turiști prin aceste nume uriașe ale României și să nu ne mai batem joc de această moștenire. 

Dar cu cei 300.000 euro mai poate fi creat acel brand de județ, cum vecinii noștri au ”Produs în Bucovina” pe toate produsele fabricate în județul Suceava, pentru turism, pentru tot. Producătorii locali, de la mezeluri, lactate, panificație, apicultură, piscicultură, fermieri, toți ar putea fi folosiți pentru a face bani pentru ei și pentru județ.  

Și dacă totuși are 300.000 euro și nu știe ce să facă cu ei, mai bine punea mâna pe telefon și îl suna pe Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț, sau pe Gheorghe Ciubotaru, pe Florian Moruzi sau pe oricare alt om de afaceri din Top 100 la nivel de județ și cerea o idee de proiect pentru ca județul să investească, să creeze plus-valoare pentru ca mai apoi să aibă cu adevărat bani să facă afaceri imobiliare cu imobile zombi. 

Într-un județ cu cele mai proaste drumuri, cu atât de mulți cetățeni care nu au acces la apă și canalizare și merg zilnic prin noroi sau praf, cu atât de mulți copii care abandonează școala, cu atât de mulți copii care se culcă flămânzi, cu atât de mulți bătrâni care nu pot avea grijă de ei, cu spitale care au nevoie de atât de multe investiții, cu o economie care are atât de multă nevoie de viziune de la Consiliul Județean, chiar nu ați găsit ce să faceți cu cei 300.000 euro?


Niciun comentariu:

Avem bani în buget pentru drumurile spre Iași și Ștefănești. Candidează Cristian Achiței la șefia PNL? Cristian Achiței, LIVE la Tele M

Invitatul emisiunii Dosarul Zilei de astăzi, începând cu ora 18.30, este senatorul Cristian Achiței, PNL Botoșani.