marți, 9 februarie 2021

Dacă PNL nu majorează pensiile nici măcar cu rata inflației, câte autostrăzi va face?


Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat ieri că pensiile vor crește, dar la anul. Și anul trecut spunea că pensiile vor crește… dar la anul. 

Pensiile din Botoșani sunt cele mai mici din țară, dar și două sau trei dintre cele mai mari pensii din România sunt tot în Botoșani, foști magistrați. 

Să nu crești pensiile nici măcar cu rata inflației este o lovitură dură primită de pensionari, mai ales de cei din Botoșani. 

În plan politic, anunțul liderului PNL aduce multă ”simpatie” din partea electoratului și toate celelalte măsuri, cum ar fi eliminarea tichetelor de vacanță pentru bugetari și celelalte, creează premisele unor tensiuni sociale care vor răbufni în proteste în viitorul apropiat. 

Adică nu majorezi pensiile nici măcar cu rata inflației, dar înființezi posturi noi la nivelul prefecturilor, posturi care vor fi plătite cu salarii de mega-șefi. Nu dă bine! Numărul mare de botoșăneni cu pensii sub 1000 de lei vor vedea că lor nu ai să le dai 5 lei la pensie, dar inventezi funcții plătite cu echivalentul a 10 pensii de 1000 de lei. 

Dar ca să își spele imaginea, câte autostrăzi trebuie să facă în acest an PNL? Câte investiții mari, importante, strategice trebuie să înceapă liberalii în 2021 pentru a putea spera la ceva bun în viitorul politic? 

Foarte multe având în vedere ce măsuri se anunță că va lua actualul Guvern prin bugetul pentru 2021!


Niciun comentariu:

Avem bani în buget pentru drumurile spre Iași și Ștefănești. Candidează Cristian Achiței la șefia PNL? Cristian Achiței, LIVE la Tele M

Invitatul emisiunii Dosarul Zilei de astăzi, începând cu ora 18.30, este senatorul Cristian Achiței, PNL Botoșani.